Prezentare

Despre donarea de sânge

Prin donare de sânge se înțelege recoltarea de sânge sau componente sanguine de la un donator, indiferent de metoda de recoltare utilizată. În România, donarea de sânge este voluntară și confidențială.

Ce înseamnă confidențială? Datele tale medicale sunt înregistrate și păstrate de Centrul de Transfuzie pentru trasabilitate. Identitatea donatorului nu este însă comunicată pacientului care primește transfuzia, nici identitatea pacientului către donator.

Drepturile donatorului

Ce primești pentru fiecare donare

280 RON

Card încărcat cu valoare pentru fiecare donare

1 zi liberă

De la locul de muncă sau învățământ, în ziua donării

-50%

La abonamentul lunar RATUC, pe o singură linie

Traseul donatorului

Cei 5 pași ai donării

  1. Prezentare la fișierul centrului de transfuzii cu actul de identitate și completarea formularului de autoexcludere. Acest formular se completează cu maximă responsabilitate și sinceritate.
  2. Controlul biologic predonare care constă în: efectuarea grupei sanguine, a hemoglobinei și a glicemiei la nevoie.
  3. Consultația medicală la cabinetul medical unde se evaluează chestionarul de autoexcludere, rezultatele controlului biologic predonare și se efectuează examenul clinic propriu-zis (tensiunea arterială, puls, greutate, examen obiectiv). În urma acestei consultații donatorul poate fi admis, amânat temporar sau respins definitiv de la donarea de sânge.
  4. Donarea propriu-zisă care are loc în sala de recoltare.
  5. Donatorului i se eliberează bonurile valorice, adeverința pentru zi liberă și reducerile pe mijloacele de transport.

Tipuri de donare

Donare autologă și donare alogenă

Autologă

Donarea autologă

Se referă la donarea de sânge și componente sanguine prelevate de la o persoană cu intenția de a fi ulterior transfuzate în exclusivitate aceleași persoane (în cazul intervențiilor chirurgicale programate).

Alogenă

Donarea alogenă

Se referă la donarea de sânge și componente sanguine prelevate de la un donator voluntar care îndeplinește criteriile de admisibilitate, care urmează a fi folosite în terapia transfuzională la pacienți.

Chestionare

Chestionare pentru donatorul de sânge

Pentru eligibilitate și evaluarea stării de sănătate, parcurgi chestionarele dedicate la sosirea în centru. Le poți consulta în avans: